Mă aflu la lansarea cărții lui și toată lumea și-a luat locul pe scaun. Sau în picioare. Sau în grădină. Cele aproximativ 80 de locuri din pergolă nu sunt suficiente nici pe sfert.
Foarte interesant interviul și foarte bine gândite întrebările, astfel încât să-i permiți subiectului să dezvăluie perspective proprii asupra unor teme extrem de relevante.
În primul rând felicitări pentru interviu! Gabor Mate este o personalitate, iar faptul că ți-a acordat această oportunitate (confirmata din plin de tine, după cum s-a văzut după publicare) înseamnă mult ca și recunoaștere profesională. Congrats!
În al doilea rând, trebuie să spun că mi-a plăcut mult interviul pentru că am reușit să cunosc alte fațete ale omului, pe care nu le-a dezvăluit în deja celebra carte „Când corpul spune nu!” Recunosc, mi-a fost greu să citesc cartea și nici acum nu am terminat-o (deși am trecut de jumătate), nu datorită faptului că nu îmi place sau că nu ar fi scrisă bine, ci pur și simplu pentru faptul că lecturarea sa mă încarcă negativ destul de mult și nu pot parcurge mai multe de 15-20 de pagini consecutiv. Este printre puținele cărți pe care le parcurg așa greu, dar asta se datorează încărcăturii deosebite pe care o prezintă autorul. Dacă esti genul de persoană (cum sunt eu) care încearcă să asimileze totul și să se transpună în experiențele descrise... e foarte greu să o parcurgi cursiv, pentru că pur și simplu ești compleșit de avalanșa experiențelor negative ale diverșilor pacienți ale căror povești sunt descrise și riști să preiei tu însuși din energia respectivă. Riscul e mare, dacă nu te poți detașa puțin, tocmai pentru că subiectul principa e somatizarea emoțiilor, iar dacă ai tendințe empatice... te joci cu focul puțin. Anyway...încet dar sigur sunt convins că o voi parcurge integral (nu las niciodată lucrurile neterminate), însă recunosc faptul că de când am început-o am parcurs în paralel alte 5-6 cărți.
Revenind... mi-a plăcut faptul că i-ai dat ocazia omului să-și spună viziunea despre aceste subiecte relevante. Cel mai mult mi-a plăcut întrebarea privind „posibilitatea ca o copilărie traumatică să fie transformată într-o oportunitate”. M-a uns pe suflet întrebarea asta, părerea mea sinceră fiind că noi toți (cel puțin românii) din generația asta avem diverse traume din copilărie (datorită condițiilor materiale și spirituale, a faptului că cei mai mulți dintre noi am fost crescuți de bunici până la 7 ani, a lipsei unor modele comportamentale sănătoase...și spun asta fără a acuza pe cineva, fiind conștient că atât s-a putut la momentul respectiv, binele intenții fiind neîndoielnice – etc).
Răspunsul lui Gabor Mate s-a ridica la înălțimea întrebării, dar eu personal nu sunt de acord cu ultima parte a acestuia (cea în care spune că nu-i nevoie să traumatizăm oamenii pentru a-i face buni). Din experiența mea (raportat la persoanele cu care am interacționat și pe care le consider excepționale), dar și dacă ne raportăm la personajele istorice, întotdeauna oamenii excepționali au avut experiențe transformaționale prin suferință și traume, pe care le-au depășit cu succes. Așadar în opinia mea, trauma este o oportunitate, iar evoluție fără suferință nu prea există. Oamenii fascinanți, personalitățile marcante, aceia care au o aură aparte și un magnetism inexplicabil sunt întotdeauna cei care au trecut prin diverse greutăți. Așa cum nu există noțiunea de bine, fără cea de rău... nu cred că pot exista oameni excepționali fără să fi fost căliți prin încercări grele. Desigur, e doar o teorie a mea (nu sunt deținătorul adevărului absolut) cu care rezonez în etapa asta și la nivelul de înțelegere pe care îl am acum.
Cred că ar fi cazul să mă opresc... n-aș vrea să devina comentariul la fel de întins precum articolul tau.
P.S. – M-ai surprins să știi, asteptam cu nerăbdare ziua de joi ca fiind cea a apariției unui nou articol marca Iulia! Dar m-am bucurat!
Pe când un interviu și cu Jordan B. Peterson? Mi se pare o personalitate excepțională, la momentul acesta viziunea sa e cea cu care rezonez cel mai mult. Dacă vei avea vreodată ocazia... te rog să profiți din plin! (Fă-o pentru noi toți ceilalți, care probabil nu vom avea șansa asta, dar ne vom delecta savurând articolele tale)
Foarte interesant interviul și foarte bine gândite întrebările, astfel încât să-i permiți subiectului să dezvăluie perspective proprii asupra unor teme extrem de relevante.
În primul rând felicitări pentru interviu! Gabor Mate este o personalitate, iar faptul că ți-a acordat această oportunitate (confirmata din plin de tine, după cum s-a văzut după publicare) înseamnă mult ca și recunoaștere profesională. Congrats!
În al doilea rând, trebuie să spun că mi-a plăcut mult interviul pentru că am reușit să cunosc alte fațete ale omului, pe care nu le-a dezvăluit în deja celebra carte „Când corpul spune nu!” Recunosc, mi-a fost greu să citesc cartea și nici acum nu am terminat-o (deși am trecut de jumătate), nu datorită faptului că nu îmi place sau că nu ar fi scrisă bine, ci pur și simplu pentru faptul că lecturarea sa mă încarcă negativ destul de mult și nu pot parcurge mai multe de 15-20 de pagini consecutiv. Este printre puținele cărți pe care le parcurg așa greu, dar asta se datorează încărcăturii deosebite pe care o prezintă autorul. Dacă esti genul de persoană (cum sunt eu) care încearcă să asimileze totul și să se transpună în experiențele descrise... e foarte greu să o parcurgi cursiv, pentru că pur și simplu ești compleșit de avalanșa experiențelor negative ale diverșilor pacienți ale căror povești sunt descrise și riști să preiei tu însuși din energia respectivă. Riscul e mare, dacă nu te poți detașa puțin, tocmai pentru că subiectul principa e somatizarea emoțiilor, iar dacă ai tendințe empatice... te joci cu focul puțin. Anyway...încet dar sigur sunt convins că o voi parcurge integral (nu las niciodată lucrurile neterminate), însă recunosc faptul că de când am început-o am parcurs în paralel alte 5-6 cărți.
Revenind... mi-a plăcut faptul că i-ai dat ocazia omului să-și spună viziunea despre aceste subiecte relevante. Cel mai mult mi-a plăcut întrebarea privind „posibilitatea ca o copilărie traumatică să fie transformată într-o oportunitate”. M-a uns pe suflet întrebarea asta, părerea mea sinceră fiind că noi toți (cel puțin românii) din generația asta avem diverse traume din copilărie (datorită condițiilor materiale și spirituale, a faptului că cei mai mulți dintre noi am fost crescuți de bunici până la 7 ani, a lipsei unor modele comportamentale sănătoase...și spun asta fără a acuza pe cineva, fiind conștient că atât s-a putut la momentul respectiv, binele intenții fiind neîndoielnice – etc).
Răspunsul lui Gabor Mate s-a ridica la înălțimea întrebării, dar eu personal nu sunt de acord cu ultima parte a acestuia (cea în care spune că nu-i nevoie să traumatizăm oamenii pentru a-i face buni). Din experiența mea (raportat la persoanele cu care am interacționat și pe care le consider excepționale), dar și dacă ne raportăm la personajele istorice, întotdeauna oamenii excepționali au avut experiențe transformaționale prin suferință și traume, pe care le-au depășit cu succes. Așadar în opinia mea, trauma este o oportunitate, iar evoluție fără suferință nu prea există. Oamenii fascinanți, personalitățile marcante, aceia care au o aură aparte și un magnetism inexplicabil sunt întotdeauna cei care au trecut prin diverse greutăți. Așa cum nu există noțiunea de bine, fără cea de rău... nu cred că pot exista oameni excepționali fără să fi fost căliți prin încercări grele. Desigur, e doar o teorie a mea (nu sunt deținătorul adevărului absolut) cu care rezonez în etapa asta și la nivelul de înțelegere pe care îl am acum.
Cred că ar fi cazul să mă opresc... n-aș vrea să devina comentariul la fel de întins precum articolul tau.
P.S. – M-ai surprins să știi, asteptam cu nerăbdare ziua de joi ca fiind cea a apariției unui nou articol marca Iulia! Dar m-am bucurat!
Pe când un interviu și cu Jordan B. Peterson? Mi se pare o personalitate excepțională, la momentul acesta viziunea sa e cea cu care rezonez cel mai mult. Dacă vei avea vreodată ocazia... te rog să profiți din plin! (Fă-o pentru noi toți ceilalți, care probabil nu vom avea șansa asta, dar ne vom delecta savurând articolele tale)
Staying tuned... untill next week!